CJ Neamţ anunţă:
Suma alocată lunar de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Neamţ pentru medicamentele necesare tratamentelor pacienţilor internaţi creşte de la 5 miliarde de lei vechi la 7 miliarde de lei vechi.
Decizia a fost votată în unanimitate de Consiliul de Administraţie al SJU în şedinţa care a avut loc joi, 2 septembrie 2010 iar iniţiativa pusă în practică a venit din partea preşedintelui CJ Neamţ.
În cadrul şedinţei de joi, propunerea de mărire a respectivei sume a fost făcută de reprezentantul preşedintelui CJ în CA (Radu Năstase) şi a fost susţinută şi de cei doi reprezentanţi ai CJ Neamt (dr. Valeriu Andriţa şi ec. Adriana Butuc). Votul „pentru” a fost unanim (fiind de acord şi cei doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, dr. Dan Morenciu şi dr. Maria Căescu).
În termeni comparativi, suma iniţială a crescut cu 40%.
“Salut decizia Consiliului de Administraţie. Este o măsură care se impunea de la sine, iar propunerea prezentată de consilierul meu pe probleme de Sănătate aş putea spune că nu-mi aparţine nici mie, ci cetăţenilor care, prin diverse semnale – pe adresa de e-mail pusa la dispoziţie, prin presă sau în discuţiile pe care le am cu oamenii – au făcut referiri la problema medicamentelor şi materialelor sanitare. Este o perioadă grea în care trebuie drămuit fiecare leu din bugetele publice dar, în acelaşi timp, repet că nu este normal ca omul care ajunge cu o problemă la spital să vină de acasă cu sacoşa de medicamente. Sper că această decizie de suplimentare a banilor pentru medicamente să reprezinte un pas important spre ceea ce ne-am propus: creşterea calităţii actului medical”, a precizat Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Primeste stirile direct pe email. 