E a doua exclusivitate pe gheghici.ro legata de acest subiect, după ce tot de aici aţi putut afla şi despre revenirea Danei Soroceanu la Casa de Asigurări de Sănătate. De ce a ales să demisioneze din CJ chiar în ziua în care în Adevărul de Seară (care o acuza anterior în ediţia naţională că e bolnavă de nesimţire) spunea că a revenit la CAS? Pentru că deşi a revenit din concediul medical de 16 luni pe funcţia de preşedinte al casei, pentru că totul e politizat, ea a fost înlăturată de la conducere chiar în ziua în care a revenit pe post. Aşa că, teoretic, a revenit pe postul de consilier juridic, funcţie incompatibilă cu cea de consilier judeţean. O decizie de bun simţ, în condiţiile în care atîţia alţii s-au ţinut cu dinţii de funcţii, deşi erau în incompatibilitate crasă.
p.s.: mulţumesc surselor care mi-au oferit această informaţie. Am primit-o mai devreme, însă am postat abia acum, ştiind că majoritatea ziarelor locale şi-au închis ediţia. Sînt curios să văd dacă totuşi va prelua cineva informaţia (na, să mă scuzaţi, dar îmi place şi mie să mă mai joc :p)
Daniela Soroceanu a demisionat din Consiliul JudeteanPostat de Revista presei in 30.06.2010 | 5 comentarii |
Primeste stirile direct pe email. 
Dacă stăteam eu în CM un an jumate, eram pensionată de ceva vreme pe caz de boală. C-aşa-i legea, Marius, dar e doar pentru unii. N-am nimic cu femeia asta, chiar nimic, dar nu-mi spune ea că e bolnava de nu poate merge la CAS 16 luni (imediat după ce-a fost revocată din fcţ, culmea!!!), dar îşi desfăşoară perfect activitatea de consilier!!! Hai…. s-o-ntâlnit hoţul cu prosul, aici!
Îţi dai seama că sînt exact ultima persoană care să îşi dea cu părerea despre acest lucru. Asta pentru că, sincer, nu mă pricep nici la legislaţia în domeniu şi nici la boli. Nici măcar nu pot spune că am sau nu dubii legat de boala Danei Soroceanu. Eu am informat despre decizia ei de a părăsi CJ. Mai departe, fiecare e liber să gîndească ce doreşte.
“Îţi dai seama că sînt exact ultima persoană care să îşi dea cu părerea”
De ce sunt tentata sa cred ca daca doamna Soroceanu era membra PDL v-ati fi dat cu parerea? Crunt si la obiect…
Dincolo de aceasta parere a mea, ar fi interesant ca dumneavoastra jurnalistii sa aflati si sa ne spuneti si noua cand s-a inregistrat ultimul caz cu “TBC osos” in Neamt cand cineva a stat in CM 16 luni fara sa fie la pat (am vazut chiar pe postul dvs ca particpa foarte activ la sedintele de consiliu judetean).
Domnule Gheghici, in tara asta sunt oameni care au pensie 5 miliaoene de lei dupa 30 de ani de munca iar aceasta stimabila doamna lua aproape 40 de milioane de lei stand acasa cu acest diagnostic… interesant. Dumneavoastra in cat timp castigati banii astia?
Dupa cum scrie si Monitorul de Neamt consilierul PDL Mihai Chebac, desi a fost declarat incompatibil de ANI si a pierdut procesul cu institutia statului chiar si la Curtea de Apel Bacau, sta bine-mersi in Consiliul Judetean Naemt, alaturi de Velerica Fratila, aflat si el in stare de incompatibilitate anul trecut, dupa cum el singur a recunoscut in ziarul Realitatea Media. Incaseaza bani necuveniti din banul public, in timp ce bugetarii sunt dati afara din administratiile locale. Ba erau si “deranjati” ca Daniela Soroceanu era activa in Consiliul Judetean si, pentru ca nu suporta ca o femeie sa le strice “jocurile”, au facut asocierea cu boala de care a suferit luni de zile. Adica, blonavul sta intins in pat…lat…pe durata concediului medical si cand se sfarseste concediul, tup, sare in doua picioare si e bine-mersi. N-are voie sa umble, daramite sa intre in Consiliul Judetean…De ce domnii consilieri judeteni Chebac, Fratila, Pruteanu, Perca, nu au avut aceeasi atitudine si fata de primarul Gheorghe Stefan cand acesta era bolnav si venea la sedintele de Consiliu Local? Le sugerez domnilor incompatibili Chebac si Fratila sa dea banii necuveniti inapoi, ca odata si-odata se schimba regimul si atunci vor plati cu varf si indesat sumele necuvenite incasate pe perioada cat sunt incompatibili !!! Iar daca domnul Vasile Pruteanu si doamna Ignatovici Lazar nu se sesizeaza, atunci sa plateasca in solidar cu incompatibilii Chebac si Fratila. Ca de aia sunt pusi acolo: sa vegheze la respectarea legii !
Putea sa fie si de la Partidul Inaltarii din Tanzania. Iar legat de PDL… de ceea ce incercati dumneavoastra sa spuneti. Tin minte ca in urma cu vreo jumatate de an, poate mai bine, aveam un blog portocaliu. E culoarea mea preferata, si nu va fi furata de nici o formatiune politica. La vremea respectiva, o alta persoana care nu avea alta treaba decit sa isi dea cu parerea legat de simpatiile mele politice, ma injura si ma facea in toate felurile pentru ca as fi de partea PDL-ului, si ca am ceva cu cei de la PSD. Acum a venit rindul unei persoane care ma acuza ca am ceva cu PDL-ul, mai ales ca intr-un comentariu anterior ati insinuat ca as fi simpatizant PSD. Ca fapt divers, tot timpul am spus ca doctrina care imi place e cea liberala, dar ca in Romania nu prea mai aplica nimeni acea doctrina. Asa ca nu tin cu nici un partid politic.