Cu ajutorul domnului Amaicei, de la Asociaţia Învăţătorilor din România, filiala Neamţ, am găsit o carte/revistă document, din 1936, în care sînt citate din presa vremii despre congresul învăţătorilor de la Cernăuţi. Foarte interesant de citit, printre paragrafe, pentru a face o comparaţie între presa de atunci, şcoala de atunci… criza de atunci.
În revista “Şcoala şi viaţa”, revistă a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, anul VII – septembrie – octombrie – noiembrie 1936, nr 4-5-6, în urma dezbaterilor Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, ţinut la Cernăuţi, în zilele de 6-7 septembrie 1936, presa vremii relata următoarele:
“Presa şi Congresul nostru
După cum a remarcat, cu prilejul Congresului de la Cernăuţi, însuşi preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor, d. D.V. Ţoni, mişcarea învăţătorească, pentru înfăptuirea dezideratelor sale morale şi materiale, s-a bucurat de un sprijin necondiţionat, din partea presei.
Şi de aceea, – miile de învăţători adunaţi în congres la Cernăuţi, când s-a vorbit de acest sprijin ce ni l-a dat presa au aplaudat frenetic şi au strigat cu toată căldura sufletului lor: Trăiască Presa.
În ajunul Congresului, toate marile cotidiane au publicat programul adunării, iar prin pana distinsului ziarist d. N. Batzaria, ziarul “Universul” scria între altele, aceasta:
<
Ceea ce s-a îndeplinit întocmai, întrucât Congresul învăţătoresc de la Cernăuţi, n-a fost numai o adunare strict profesională a unei categorii de salariaţi publici, ci – atât prin problemele puse în discuţie, cît şi prin întreaga lor manifestare şi atitudine, – amintim participarea D-lui Stelian Popescu, directorul ziarului “Universul” şi preşedinte al Ligii Antirevizioniste, – cât şi a marelui ziarist francez: Emil Buré, directorul ziarului “L’Ordre”, ambii subliniind rolul naţional şi social al învăţătorului, precum şi spontana manifestare a congresiştilor, pentru prietenia franco-română, atunci când s-a aflat prezenţa în sală a distinsului oaspe francez, – Congresul a fost -, a recunoscut-o întreaga presă de toate nuanţele,- o vrednică manifestare a conştiinţii naţionale şi o exprimare ce nu sufere contrazicere, a crezului nostru învăţătoresc.
Relatând desbaterile congresului de la Cernăuţi, presa nu ne-a precupeţit coloanele ei, ci s-a preocupat de aproape de marea adunare învăţătorească.
Prin pagini întregi din marile ziare: “Universul”, “Curentul”, “Dimineaţa”, “Zorile”, etc au fost cunoscute, cât mai amănunţit, desbaterile din şedinţele congresului, ţinând astfel în curent, atât opinia publică, cât şi miile de colegi rămaşi la căminurile lor.
După închiderea Congresului, presa întreagă,- de dreapta sau de stânga, guvernamentală sau de opoziţie, cât şi presa germană de la Cernăuţi, în unanimitate a apreciat la justa ei valoare, însemnătatea marii adunări învăţătoreşti, cât şi seriozitatea desbaterilor şi îndreptăţirea credinţelor şi dezideratelor noastre, privitoare atât la “Rolul civic al învăţătorului” cât şi acela în legătură cu “Situaţia materială a şcoalei primare şi a învăţătorului”.
În ce priveşte Congresul în genere, vom cita din câteva mari ziare:
“Curentul”, într-un editorial, sub semnătura distinsului ziarist, d. Dragoş Vrânceanu, el însuşi fiu de învăţător, scria între altele, acestea:
<
Ziarul “Adevărul” scrie următoarele:
< < Congresul învăţătorilor ţinut la Cernăuţi sub preşedinţia d-lui D.V. Ţoni, a luat sfârşit într-o atmosferă de solidaritate impresionantă.
Să notăm că breasla învăţătorească este admirabil organizată. Prin unitatea ei nedesminţită a reuţit să-şi realizeze o serie de deziderate. În ultimii ani au reuşit să-şi plaseze ultimele generaţii de normalişti în posturi insuficient salarizate, fără îndoială, dar – orişicum – a reuşit să-i scoată din disperarea şomajului.
Acest tur de forţă a fost îndeplinit în anii de criză, cu atmosferă fascistă ostilă învăţămîntului şi oricărei iluminări a maselor...>>
“Zorile” însemnă acestea:
< Departe de a se limita la examinarea unor chestiuni profesionale de ordin material, congresul acesta s-a făcut vrednic de atenţiuni deosebite, pentru că a îmbrăţişat întreg orizontul vast al învăţământului primar ca element de educaţie naţională şi cetăţenească, mergând până la fixarea rosturilor civice ale învăţătorilor, în corpul naţiunii. O asemenea incursiune curajoasă, trebuia să atingă neapărat câteva din punctele nevralgice ale actualităţii româneşti, situate tocmai pe planul educaţiei tineretului. Suntem bucuroşi să constatăm că le-a atins fără ocol, din plin...>> < <... Congresul de la Cernăuţi a evitat îndoelnica plăcere de a se cufunda în balta obscurantismului de modă nouă, revendicându-şi dreptul de a discuta idei luminoase şi de a pronunţa hotărâri înţelepte>>. “Dreptatea” scrie şi ea: < < Congresul învăţătoresc din acest an a păşit cadrele comune acestor reuniuni şi pe lângă problemele profesionale, s-a discutat viaţa socială şi politică, de care activitatea dascălilor noştri nu se poate desprinde...>> În ce priveşte dezideratele exprimate de congres, atât asupra “Rolului civic al învăţătorului”, cât şi asupra “Situaţiei materiale a ăcoalei primare şi a învăţătorului” întreaga presă aprobă şi susţine aceste deziderate, aşa cum ele au fost votate de adunarea de la Cernăuţi. Ca să se vadă şi mai bine aceasta, vom cita aci,- fără alte comentarii,- cele scrise numai în câteva din marile ziare ce apar în Capitala Ţării, spaţiul neîngăduindu-ne să reproducem ce s-a scris în numeroasele foi din provincie asupra congresului nostru, ca şi în foile germane ce apar la Cernăuţi. “Curentul” din pana d-lui Dragoş Vrânceanu, scrie: < Multe sunt încă revendicările învăţătorilor!... Cerem învăţătorului să facă un adevărat apostolat..., iar învăţătorii îl fac şi cu 1600 lei pe lună, după cum vedem. Situaţia aceasta însă constituie o umilinţă pentru acest Stat... Ea trebuie să înceteze. Trebuiesc deplasate veniturile Statului cheltuite inutil şi trebuiesc puse la contribuţie categoriile parazitare de cetăţeni, spre a îmbunătăţi starea materială a învăţătorilor.>> “Ţara Noastră” notează: < <... Învăţătorii au unul dintre cele mai importante roluri în viaţa de astăzi a Statului şi de felul cum li se poartă de grijă depinde într-o largă măsură cum ei pot să conrespundă acestei chemări. În afară de pregătirea atentă şi permanentă pe care trebue s-o presteze pentru pregătirea tinerelor elemente, învăţătorul constitue acolo, în satul său, un element de pondere, de ordine şi un factor important şi preponderent în obţinerea liniştei, care veghează mereu ca ordinea în Stat să fie respectată şi păstrată. >> < <... Învăţătorii sunt astăzi ultimele rezerve împotriva propagandei comuniste la sate, şi dacă această ticăloasă doctrină nu prinde rădăcini, acest fapt se datoreşte tot învăţătorului român, care a ştiut peste greutăţile zilnice ale vieţii să rămână un păzitor cinstit al ordinei şi al legilor. De aceea nu putem să nu sperăm, că şi acum ca şi altădată, salariile învăţătorilor vor fi revizuite şi că fiecăruia i se va acorda, atât cât trebuie pentru a putea constitui punctul pe care se sprijină Statul şi legalitatea, acolo unde învăţătorul a fost trimes s-o păzească>> “Adevărul”, în editorialul său din 11 Septembrie, remarcând referatul colegului Vasile Ciubotariu de la Soroca, care a tratt despre “Rolul civic al învăţătorului”, scrie:
Primeste stirile direct pe email. 