“Floricică de la munte” la Antena 2
Jul 13th, 2010 | Scris de marius | Categoria: Breaking NewsAnsamblul „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” va fi invitat joi, 15 iulie, de la ora 18.00, la emisiunea de divertisment difuzată în direct de postul de televiziune Antena 2, „Hanu’ lu’ Tatu”. Realizată de Mihaela Tatu, emisiunea îi reuneşte, în fiecare săptămână, pe cei mai cunoscuţi cântareţi de muzică populară dar şi ansambluri folclorice profesioniste sau de amatori. Printre invitaţii Mihaelei Tatu s-au numărat artişti ca Gheorghe Turda, Margareta Clipa, Veta Biriş, Florica Zaha, Nicoleta Voica, ansamblurile folclorice „Doina Oltului”, „Burnasul” sau „Maria Tănase”.
Ansamblul folcloric nemţean va prezenta două suite de dansuri populare de pe Valea Bistriţei şi va asigura ilustraţia coregrafică pentru câţiva solişti de muzică populară din Maramureş, Muntenia, Bihor şi Suceava.
„Pentru a demonstra încă o dată cât de puternice sunt rădăcinile folclorului în spaţiul românesc, şi acest post de televiziune, care nu este unul cu specific muzical, a introdus în grila de programe, începând cu 2010, o emisiune care promovează folclorul din toate zonele ţării. Chiar şi denumirea acesteia este sugestivă în acest sens. Îi invităm pe nemţeni să ne privească joi, de la ora 18.00, pe Antena 2”, a declarat Dedilia Popovici, coregraful Ansamblului „Floricică de la munte”.
Ansamblul nemţean a mai fost invitat, în ultimii ani, la cunoscute emisiuni TV precum „Seara Favorită”, de la Favorit TV, realizată de interpreta Silvana Rîciu, „O dată-n viaţă” – TVR 1, realizată de Iuliana Tudor, show-ul „Dansez pentru tine” de la Pro TV sau la emisiunile de folclor realizate pentru TVR Iaşi de către cunoscutul folclorist şi redactor muzical al postului Radio Iaşi, Vasile Pohoaţă.


