Informare meteorologică

Postat de in 31.07.2010 | Lasa un comentariu

Revista presei

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică potrivit căreia, în intervalul 31 iulie, ora 20.00 – 01 august, ora 20.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta local prin intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse ce pot avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.

În aceeaşi informare, meteorologii precizează că duminică după – amiază, dar şi la începutul săptămânii viitoare vremea va deveni călduroasă, iar indicele de temperatură – umiditate (ITU) va depăşi pragul critic de 80.

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a informat comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a lua măsurile necesare în vederea gestionării eventualelor probleme care ar putea fi create prin manifestarea fenomenelor meteorologice prognozate.

Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor execută, în continuare, misiuni de monitorizare a debitelor pe principalele cursuri de apă din judeţ.

S.C. Hidroelectrica S.A. continuă operaţiunile de deversare controlată din Acumulările Izvorul Muntelui (80 mc/sec), Vaduri (120 mc/sec) şi Reconstrucţia (180 mc/sec).

Citeste si:

Lasa un comentariu

Reclama

Mereu informat

Primeste stirile direct pe email.

Introdu adresa de email:

astrologie