Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit atenţionarea meteorologică – COD GALBEN – pentru intervalul 29 iunie ora 09.00 – 30 iunie ora 09.00. Potrivit atenţionării, sunt prognozate cantităţi însemnate de precipitaţii depăşind local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, domnul prefect Mihai Archip, a dispus menţinerea măsurilor transmise către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă pentru atenţionările precedente, accentuând necesitatea curăţării şi lărgirii şanţurilor de scurgere a apelor şi curăţarea tuturor podurilor şi podeţelor de pe raza fiecărei localităţi, astfel încât viiturile care se vor forma ca urmare a cantităţilor importante de precipitaţii prognozate să poată tranzita localităţile, fără a afecta gospodăriile.
„Solicit tuturor autorităţilor şi instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea acestor situaţii deosebite să se mobilizeze exemplar pentru a putea depăşi cu bine aceste provocări prelungite ale naturii. Totodată, accentuez necesitatea curăţării tuturor canalelor şi albiilor cursurilor de apă pentru a putea evita producerea unor inundaţii care să pună în pericol vieţile oamenilor şi bunurile acestora”
Mihai Archip
Prefectul judeţului Neamţ
Măsurile
dispuse de preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, domnul prefect Mihai Archip, pentru comitetele locale pentru situaţii de urgenţă
1. Instituirea serviciului de permanenţă la primărie, conform prevederilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 736/22.07.2005 şi Ordinului prefectului judeţului Neamţ nr. 225/2005;
2. Avertizarea populaţiei, instituţiilor şi operatorilor economici despre riscurile posibile în cazul producerii de viituri;
3. Mobilizarea cetăţenilor pentru curăţarea şanţurilor, canalelor de scurgere,
rigolelor, pentru a asigura scurgerea apei rezultate în urma precipitatiilor;
4. Înlăturarea obstacolelor din albie pentru a se asigura tranzitul viiturilor şi monitorizarea permanentă a cursurilor de apă, inclusiv a torenţilor;
5. Supravegherea permanentă, pe durata atenţionării, a podurilor, podeţelor şi altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării lor cu plutitori, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor;
6. Afişarea atenţionării în locuri publice şi, în funcţie de posibilităţi, transmiterea pe canalul „info” al societăţilor de cablu;
7. Stabilirea locurilor de refugiu, a traseelor de evacuare şi a zonelor de acordare a primului ajutor pentru cei surprinşi de viituri;
8. Luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate de grindină, descărcări electrice, desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii unor arbori.
9. Urmărirea evoluţiei situaţiei meteorologice din zona de competenţă;
10. Verificarea sistemului de înştiinţare şi alarmare;
11. Revederea organizării pentru intervenţie, stabilindu-se responsabilităţi concrete pentru membrii comitetului local pentru situaţii de urgenţă ;
12. Întocmirea şi transmiterea la Dispeceratul I.S.U. ,,PETRODAVA’’ al judeţului Neamţ, la fax 211666, 211213 sau telefon 216815, 216816 şi la S.G.A. Neamţ, tel/fax 213970 de rapoarte operative despre orice situaţie de urgenţă produsă, efectele acesteia, măsurile întreprinse pe plan local, precum şi solicitările de sprijin.
Primeste stirile direct pe email. 