Azi am avut o zi proastă, probabil pentru că aşa mi-am propus. Însă am avut parte şi de un eveniment care m-a făcut să mă gîndesc dacă nu cumva destinul există şi că ziua mea trebuia să fie proastă din cauza asta (sau şi de asta). Eram în faţă la Prefectură, colegul meu Gabi Munteanu parca maşina lingă cea a redactorului şef de la 1TV, Gabi Apetrei, nu întîmplator şi corespondent al Agerpres. Adică un tip cu potenţial. Imposibil să nu mă fi văzut. Imposibil. Şi nici nu ploua afară. Cu Gabi Apetrei am fost coleg de birou ani de zile, nu pot spune că am fost prieteni buni, însă amici am fost cu siguranţă. Mai mult, în perioada mea de renaştere, după demisia de la Ceahlăul, şi înainte să vin la TVM, m-am şi sfătuit cu el. Adică o relaţie ok, cordială. Azi s-a făcut că plouă, pur şi simplu, deşi eram la aproximativ un metru de el. Pînă să parcheze Gabi Munteanu maşina el s-a pierdut în birourile din Prefectură (sau mai probabil Consiliul Judeţean). Cum spuneam şi în titlul acestei postări, sper din tot sufletul să aibă ceva cu mine şi să nu fie vorba de o atitudine generală, pentru că atunci ar fi păcat de impresia pe care mi-am creat-o despre “amicul meu”. Şi sper să aflu şi cu ce i-am greşit.
p.s. Ar fi fost mai corect ca, în loc de postare, să îl fi sunat pe el să îl întreb care e problema. Însă nu ştiu ce atitudine ar fi avut. De asemenea, nu ştiu IP-ul de la care ar putea citi blogul, ca să limitez această postare doar la IP-ul respectiv. Aşa că fac publică nedumerirea mea.
Sper, din tot sufletul, să aibă ceva cu minePostat de Revista presei in 05.08.2010 | 3 comentarii |
Primeste stirile direct pe email. 
Păcat că are această atitudine, în viaţă mai trebuie să laşi şi loc de “bună ziua”, pe cât posibil. Poate că, totuşi, nu te-a văzut, se-ntâmplă şi chestii din astea. Să ai o zi mai frumoasă, azi!
Nu inteleg de ce te mira d-le Gheghici, atitudinea domnului respectiv. Inteleg, de la colegii de breasla ca e o constanta. Persoana are un singur tel, sa ajunga primar intr-o comuna, cu sprijinul celui caruia ii face imagine (CJ), spun gurile rele. E pacat, e tanar si in viata lucrezi cu oameni.
NU, asta chiar nu cred. Eu sint sigur ca in acea zi Gabi m-a vazut dar ca nu a vrut sa salute/sa raspunda la salut. Dar a fost o data. In nici un caz nu spun ca e o atitudine pe care unul sau altul ar avea-o in general. De asemenea, nu vreau ca postarea asta sa se transforme in ceva ce nu doresc. Iar despre faptul ca Gabi ar vrea sa devina primar… eu nu m-am gindit niciodata, insa cred ca multi sint cei carora le-ar placea sa devina primari. Sa iti propui acest lucru e cu totul altceva, si orice om are un astfel de deziderat merita laudat.